Dacă te afli în căutarea unor modele de păpuși ideale pentru cei mici, iată câteva sfaturi de care este important să ții cu strictețe cont!
Nu mai reprezintă niciun fel de secret sau noutate faptul că joacă reprezintă tot universul copiilor în prima etapă din viața lor. Prin joaca copii interacționează cu lumea din jur, își dezvoltă anumite deprinderi și își petrec timpul într-un mod constructiv pentru ei. Printre cele mai populare jucării pentru cei mici se numără clasicele păpuși, jucării care pot contribui semnificativ la buna dezvoltare a coordonării și a modului în care interacționează cu lumea ce îi înconjoară. Pentru părinți, alegerea păpușilor potrivite se transformă de cele multe ori într-o misiune extrem de dificilă, mai ales dacă se are în vedere faptul că în prezent exista o diversitate uriașă de păpuși pentru copii.
Procesul de selecție al păpușilor pentru copii este departe de a fi unul simplu, însă prin stabilirea unor criterii de selecție stricte, aria căutărilor pe care le ai de făcut se va reduce semnificativ. Așadar, dacă te afli în căutarea unor modele de păpuși ideale pentru cei mici, iată câteva sfaturi de care este important să ții cu strictețe cont!
Înainte de a alege păpuși, ține cont de vârsta copilului
Vârsta copilului este un factor important in alegerea păpușii. De exemplu, păpușile mici sunt mai potrivite pentru bebeluși (care sunt atrași în general de culori si zgomote), în timp ce păpușile mai mari sunt mai potrivite pentru copii mai mari care își pot imagina mai bine jocuri de rol. Din fericire producătorii s-au gândit la acest aspect, astfel că pe fiecare cutie în care se regăsesc păpuși pentru cei mici, este trecuta și vârsta recomandată. Așadar, urmărește cu atenție datele înscrise pe ambalajele jucăriilor.
Materialele unei păpuși
Materialele din care sunt făcute păpușile pot fi foarte variate, de la materiale moi și sigure pentru bebeluși, la materiale mai dure pentru copiii mai mari. Întotdeauna este necesar să evaluați foarte bine calitatea materialelor din care sunt construite păpușile pentru copii, pentru ca micuții sunt prin natura lor neglijenți și se pot răni destul de ușor. Mai mult decât atât, este important că materialele utilizate să nu fie toxice pentru cei mici (ținând cont de tendința lor de a băga obiecte în gură).
Siguranța jocului cu păpuși
Indiferent de modelul de păpușă ales, întotdeauna este recomandat a lua în calcul gradul de siguranță oferit. Anumite păpuși pot fi construite din materiale slabe calitativ sau pot conține părți în care copilul se poarte vătăma. De aceea îți recomandăm să acorzi o atenție sporită aspectului siguranței înainte de a pune la întâmplare în coș păpuși pentru copii. Alege întotdeauna calitatea!
Preferințele copiilor în materie de păpuși
În procesul de selecție al păpușilor pentru copii, nu trebuie să uiți de faptul că ei pot fi cei mai buni sfătuitori ai tai. Copiii vor ști întotdeauna mult mai bine decât tine ce anume își doresc, însă trebuie să iei în calcul faptul că uneori dorințele acestora pot depăși orice simt al realității. Dacă în situația bebelușilor alegerea cade în totalitate pe umerii părinților, în cazul copiilor mai mari, poți ține cont de dorințele lor în alegerea păpușilor, având în vedere desigu criteriile de selecție menționate anterior.