Blue Monday sau ‘’cea mai deprimantă zi din an’’ este numele dat celei de-a treia zi de luni din Ianuarie. Blue Monday este tradusă mot-a-mot în ‘’Lunea albastră’’, dar în limba engleză ‘’blue’’ înseamnă și tristețe sau deprimare. Reputația este asociată cu vremea rece, zilele mohorâte, melancolia post sărbători, tonusul scăzut odată cu finalizarea concediului, situația financiară precară odată cu încheierea sărbătorilor, presiunea de a respecta rezoluțiilor propuse la finalul anului și lista continuă. Blue Monday sau depresia post – vacanță a fost corelată cu tulburarea afectiv sezonieră (TAS). Studiile arată că vremea mohorâtă, zilele scurte, expunerea slabă la lumina soarelui și fluctuațiile de temperatură sunt factori cu impact negativ asupra stării de spirit. Lipsa luminii solare blochează funcționarea hipotalamusului, ceea ce favorizează producția de melatonină, un hormon asociat stărilor de somnolență. În același timp, insuficiența luminii solare, lipsa activității fizice din cauza vremii nefavorabile, mâncatul pe fond emoțional sunt elemente care scad producția de serotonină. Deficitul de serotonină mărește iritabilitatea, crește anxietatea, afectează somnul și puterea de concentrare.
Blue Monday sau cum să folosești depresia sezonieră în favoarea ta
Este esențial să combați stările de tristețe cu pași mici și siguri înainte să se acutizeze. Așadar, care sunt inamicii sindromului Blue Monday?
- Experimentează terapiile alternative de relaxare
Masajul este binevenit după antrenamente sau zile hiperactive cu efort intens. Terapia masajului ajută la stimularea serotoninei, eliberează endorfinele, crește mobilitatea articulațiilor și a mușchilor. În plus, masajul de relaxare îmbunătățește postura corporală și detensionează cea mai ‘’stresată’’ zonă a corpului: zona gât – umeri. Descoperă beneficiile fotoliilor japoneze de masaj Fujiiryoki și investește în sănătatea ta pe termen cât mai lung. Postura corporală corectă se numără printre acei factori care contribuie la starea generală mentală.
Persoanele care suferă de atacuri de panică sunt cele mai încurajate să-și corijeze postura. Stând drept, căile respiratorii sunt eliberate, iar cutia toracică și coastele nu mai presează plămânii cum se întâmplă atunci când stai cu spatele încovoiat. Alături de masaj mai poți adopta terapii alternative suplimentare precum yoga sau tai chi.
- Înlocuiește confortul canapelei cu mersul pe jos
Știai că ești expus luminii solare chiar și în zilele mohorâte când cerul este acoperit de nori? O plimbare prin parc sau o ieșire în natură pot fi ocazii ideale pentru ca organismul tău să primească vitamina D. Carența de vitamina D reprezintă deficitul de vitamine cel mai slab diagnosticat la nivel mondial.
Nivelul foarte scăzut de vitamina D este specific mai ales la pacienții diagnosticați cu depresie sau alte tulburări mentale. Studiile arată faptul că, alimentația și suplimentele alimentare care includ vitamina D influențează pozitiv neuronii, sinapsele și reduc stresul oxidativ.
Combate deficitul de vitamina D prin dietă și expunere la soare chiar de scurtă durată. Mai mult, mișcarea fizică stimulează fluxul sanguin, oxigenează creierul și îmbunătățește starea generală.
- Consumă plante prietenoase cu serotonina
Studiile au demonstrat că serotonina se regăsește în peste 90 de specii și aproximativ 40 de familii de plante. Poți pune pe pauză cafeaua de dimineața și să începi ziua cu o ceașcă aromată de ceai cu aceste plante miraculoase. Pentru o stare mentală mai bună alege să prepari băuturi din plante precum: Camellia sinensis, ghimbir, lemongrass, rooibos, sunătoare, turmeric sau valeriană. Aceste plante nootropice furnizează organismului compuși activi precum: acid valerenic, curcumin, L-teanina, quercetină și quercitrin care impulsionează producția de serotonină.
Practic, Blue Monday poate fi considerată o particularitate a depresiei clinice, a tulburărilor sezoniere sau o luptă a organismului de a se readapta la programul cotidian dinaintea sărbătorilor. Din fericire, există o serie de soluții eficiente, menite să ne ridice moralul chiar și în cea mai ‘’albastră zi din an’’. Luna ianuarie este prilejul perfect să descoperi un hobby nou sau să pui în aplicare lista de rezoluții cu obiceiuri sănătoase.
Sursa foto: unsplash.com