În cele mai multe cazuri, oamenii omit ideea de a achiziționa o canapea în culori neutre. Canapeaua gri este una dintre acestea. Despre ea vom vorbi în rândurile ce urmează.
Amenajarea unui spațiu în care canapeaua, piesa centrală a livingului, este de o culoare neutră, precum griul, poate reprezenta o dificultate din cauza lipsei de inspirație sau a cunoștințelor de design interior. O pată de culoare în aspectul living-ului va scoate în evidență canapeaua.
Probabil ai auzit adesea că nuanța de gri este una rece, monotonă sau chiar asociată cu expresia “ca vremea de afară”. Frumusețea ei a fost asociată cu imagini dezolante. Contrar așteptărilor, griul poate deveni o culoare foarte veselă cu puțin ajutor.
Griul are o simbolistica aparte. Deși pare o culoare greu de abordat, acesta este specială pentru că le revine celor cu o personalitate puternică, cum ar fi: eleganța, respectul, subordonarea, subtilitatea.
Canapeaua gri într-un spațiu roz pudră
Culoarea cea mai iubită de către femei este rozul. Emană o stare de spirit bună și mai ales se potrivește bine într-un spațiu destinat relaxării și comunicării. În cazul nostru se va potrivi cu nuanțele de gri.
Ne putem gândi la canapeaua noastră extensibilă gri într-un cadru roz? Firește!
Rozul este o culoare ce va accentua starea de bine pe care o simți atunci când îți petreci timpul într-o încăpere destinată relaxării.
Putem alege cu ușurință culori simpla, albe, evitând culorile puternice. În schimb putem alege ca obiectele din jur să fie roz. Întâi de toate, poziționați canapeaua pe mijloc și optați pentru câteva accesorii pentru ea, precum pernuțe de un roz pudrat sau o pătură decorativă de același ton.
Plasează în fața acesteia o măsuță albă de lemn, dar cu câteva obiecte roz:
- o vază roz cu câteva flori albe;
- câteva obiecte de decor aurii;
- câteva lumânări de decor;
- Un covor alb pufos.
Toate acestea ar adăuga un plus de confort, dar și de stil în living-ul tău. Iar partea importantă este că vedeta va rămâne pentru mult timp canapeaua gri!
Canapeaua gri într-un spațiu galben
Suntem siguri că cel puțin măcar o dată ai avut tendința în a-ți amenaja casa în nuanțe de galben. Ea este legată de soare, oferind pozitivitate și o stare bună. Însă utilizarea acesteia excesiv, în materie de design interior, strică.
Galbenul este și va rămâne o culoare vibrantă, care devine tot mai folosită în amenajarea stilurilor moderne. Putem adapta stilul modern și pentru canapeaua gri cu inserții de galben.
Niște pernuțe rotunde galbene sau o păturică galbenă ar oferi un contrast remarcabil. Masa de lângă canapea nu poate fi alta decât una mică de colț din fier. Un covor galben, poziționat sub canapea, va pune articolul și mai mult în evidență.
Canapeaua gri într-un spațiu verde
Verdele ne duce direct cu gândul spre natură. Este dovedit că verdele ne creează involuntar o stare de relaxare profundă și o deconectare de la alergătura cotidiană. Verdele oferă și un stil aparte living-ului prin puterea de efect pe care o are.
Așa cum am menționat, o canapea extensibilă gri pare greu de asortat la prima vedere. Atunci când dorești să obții un contrast bine gândit poți avea în minte doar aceste două culori: gri și verde.
Pentru ca micul tău colțișor să prindă viață, poți alege câteva elemente verzi. Precum plante poziționate într-un mic colț al livingului.
Adaugă perne mici și mari, de un verde închis, pe canapea și o măsuță de lemn inchisă la culoare. O poți personaliza adăugând niște plante mici pe ea.
Lumina reprezintă un factor esențial atunci când vine vorba de natură. Astfel, poziționează canapeaua cât mai aproape de fereastră.
Mobilierul de lemn trebuie să fie simplu. Poți merge pe ideea unui tablou cu jocuri geometrice.
Canapeaua gri într-un spațiu alb-negru
Când ne gândim la adoptarea unui stil modern pentru o canapea gri, ne ajută combinația celor două non-culori mult mai ușor.
Nu e de mirare că cei mai mulți aleg aceste nuanțe când vine vorba de amenajare, căci aici contrastul de bun gust este la el acasă. Fie că doriți să poziționați pe centru canapeaua sau doar într-o parte, cu ajutorul nuanțelor alb-negru, aceasta va fi ușor de observat.
Optează pentru pereți simpli, albi. Cel din spatele canapelei poate fi împânzit de o multitudine de tablouri cu rame negre în care să se regăsească diferite linii, litere ș.a.m.d. Alegeți perdele negre pentru a atrage atenția către zona canapelei și piese simple de mobilier.
Podeaua poate fi albă, de marmură, peste care poate fi pus un covor negru cu romburi albe și franjuri.
Canapeaua gri este o alegere inspirată pentru proiectele de design interior pe care le ai. Simple și de bun gust, canapelele gri devin etalonul modernismului.