Austeritate este termenul cel mai detestat din ultimii ani, in Romania si nu numai. Nici macar mai celebrele recesiune si criza nu-l pot egala. Numai ca, potrivit unui studiu recent publicat, exista cel putin doua tipuri de austeritati (ajustari fiscale): prin reducerea cheltuielilor sau prin majorarea impozitarii. Dintre acestea, numai cel de-al doilea tip de austeritate impinge economia in recesiune adanca.
Datele istorice culese de economistii de origine itlaiana, condusi de Alberto Alesina de la Harvard University, arata ca austeritatea prin reducerea cheltuielilor provoaca cel mult o recesiune de dimensiuni reduse si limitata in timp. Din pacate pentru Romania, dar si pentru restul Europei, studiul pare a fi fost publicat prea tarziu.
Dupa mai multi ani de austeritate, mai mult sau mai putin retorica, cetatenii si mai ales politicienii europeni, si-au schimbat discursul si, mai nou, promit sa se dedice stimularii economiei. Inca de la debutul actualei crize, din 2007, politicienii europeni s-au impartit in doua clase: cei de dreapta, sustinuti de tehnocratii de profesie economisti au adoptat solutia austeritatii, cei de stanga, in alianta cu tehnocratii de profesie sociologi, au respins-o si au profesat pentru solutia keynesista a majorarii cheltuielilor guvernamentale. Istoria a demonstrat ca si unii si ceilalti s-au inselat. Primii, pentru ca au aplicat varianta lor de austeritate, prin majorarea impozitarii, cei din urma pentru ca solutia lor a agravat criza datoriilor suverane. In Romania, in prima faza, guvernul Boc a optat corect, pentru reducerea cheltuielilor. Numai ca acest lucru s-a intamplat doar la nivel retoric, masurile adoptate transformand austeritatea prin reducerea cheltuielilor intr-una prin majorarea impozitarii.
Investitiile, si nu consumul, fac diferenta
Comparand rezultatele consolidarilor fiscale din mai multe state (Australia, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Franta, Germania, irlanda, italia, Japonia, Olanda, Portugalia, Spania, Marea Britanie ai SUA) din ultimii 50 de ani, Alberto Alesina, Carlo Favero si Francesco Giavazzi, au ajuns la concluzia (sustinuta de altfel de teoria economica clasica, neoclasica si austriaca) ca ajustarea prin reducerea cheltuielilor are costuri mult mai reduse asupra PiB-ului, decat cea prin majorarea impozitarii. Surprinzatoare pentru stanga europeana, dar si pentru cea mai mare parte din formatorii de opinie din Romania, este si o alta concluzie a studiului: diferenta dintre cele doua tipuri de ajustari nu o face consumul, ci o fac investitiile. Influenta celor doua tipuri de ajustari asupra consumului este una marginala, insa in ceea ce priveste investitiile private ea este considerabila. Investitorii sunt extrem de afectati de o majorare a impozitarii si foarte putin de micsorarea cheltuielilor publice. Anticipatiile lor se inrautatesc in primul caz, in timp ce in cel de-al doilea caz ele raman relativ neschimbate. Explicatia evolutiei diferite a anticipatiilor in cele doua cazuri: ajustarea prin reducerea cheltuielilor este insotita aproape automat de privatizari, de liberalizarea pietei muncii si de dereglementari suplimentare menite a reduce volumul de munca pe cap de angajat al statului (majorat prin disponibilizari). In plus, majorarea taxelor are efecte distorsionante pe partea de oferta, in timp ce reducerea cheltuielilor structurale creeza o anticipare a micsorarii taxelor in viitor. Potrivit celor trei economisti, in cazul unui plan bine pus la punct si respectat de guvernanti, in cazul in care se opteaza pentru ajustarea fiscala prin reducerea cheltuielilor, datele arata ca cel tarziu in cel de-al doilea an de reforma, PiB-ul ajunge la nivelul celui anterior punerii in practica a planului.
Guvernul Boc a majorat impozitele pentru a-si plati sponsorii
Dar daca si teoria si studiile empirice arata acelasi lucru, de ce foarte putini politicieni, autohtoni si europeni, opteaza pentru ajustarea fiscala prin reducerea cheltuielilor? Motivul tine de logica actiunii politice. Reducerea cheltuielilor aduce pierderi pe doua paliere: pierderi de ”capital” electoral in urma disponibilizarilor si reducerilor de salarii si pierderea de capital financiar (sponsorizari din partea firmelor care fac afaceri cu statul). In cazul Romaniei, PDL a optat pentru o varianta intermediara – a redus ai cheltuielile, insa numai cele de personal (ce i-a afectat capitalul electoral), dar a majorat si taxele, in special TVA (pentru a-si plati sponsorii electorali). Efectul majorarii taxelor asupra ajustarii fiscale a fost net superior celui micsorarii salariilor. Astfel, majorarea TVA pe timp de criza, dublata de eliminarea unor deductibilitati a taxei sau suspendarea acestora, a condus la cresterea veniturilor statului roman din TVA cu aproximativ 5 miliarde de lei in 2010 fata de 2009 (+14,3%) si cu 8,67 miliarde de lei in 2011 fata de 2010 (+22,1%).
Si in primele patru luni ale acestuia an (lunile in care a guvernat Emil Boc sau Mihai Razvan Ungureanu), statul a reusit sa aiba incasari din TVA mai mari cu aproape un miliard de lei fata de perioada similara a anului trecut (+5,8%). Extinderea bazei la care se aplica CAS si CASS au majorat in 2011 fata de 2010 veniturile din contributii ale statului roman cu 5 miliarde de lei (+10,8%). In schimb, micsorarile salariilor bugetarilor i-au adus in trezorierie 4 miliarde in 2010 si 4,3 miliarde in 2011. Insa pe partea de cheltuieli au existat insa cresteri semnificative la celelate capitole, care au compesat reducerea de la cheltuielile de persoanl. In 2010, guvernul PDL a alocat “sponsorilor” numai putin de 10,7 miliarde de lei suplimentar fata de 2009, reprezentand in marea lor majoritate transferuri catre autoritatile publice locale. Cu alte cuvinte, partidul de guvernamant si-a finantat primarii si consilierii locali, care la randul lor si-au rasplatit firmele care i-au sustinut in alegeri si a caror loialitate doreau sa o cumpere si pentru alegerile din 2012.
In 2011, cheltuielile cu bunurile si serviciile, cele de capital, transferurile si cele din fonduri rambursabile, cresteau cu alte 7,5 miliarde de lei fata de 2010. Iar in acesti ani, cresteau si arieratele inregistrate de companiile de stat. Evolutia spectaculoasa a cheltuielilor cu dobanzilor, care s-au majorat cu peste 20% anual in 2010 si 2011 si cu 44% in primele luni ale lui 2012 a adus un profit frumos sistemului bancar. Bancile si ceilalti creditori ai statului roman au incasat in ultimii trei ani si jumatate peste 26 miliarde de lei numai din dobanzi, dintre care 4 miliarde numai in primele patru luni ale acestui an. Aceste date arata de ce nici pana in prezent Romania nu a recuperat, la nivel real, scaderea abrupta a PiB-ului din 2010 si, in special, din 2009. Guvernul Boc a preferat o austeritate prin majorarea impozitarii uneia prin reducerea cheltuielilor.
Guvernul Ponta stimuleaza consumul, nu investitiile
Noul guvern Ponta pare a fi dispus, mai ales din motive electorale, sa modifice politica fiscal-bugetara, anuntand la actuala rectificare o scadere a cheltuielilor cu investitiile si cu bunurile si serviciile. Numai ca ea este compensata de majorare a cheltuielilor de personal. Motivele invocate, justitia sociala, repararea ”nedreptatilor” comise de guvernul Boc, si la nivel macroeconomic, stimularea economiei prin majorarea veniturilor populatiei si implicit a consumului. Numai ca studiul celor trei economisti arata ca efectul consumului asupra PiB-ului este marginala, fiind mult mai putin important decat cel al investitiilor. Iar masurile anuntate, CASS al angajatorului aplicat salariului mediu pe economie, o eventuala revenire la un sistem progresiv de impozitare, suprataxarea sectorului energetic si a celui bancar, au darul de a inrautati anticipatiile investitorilor autohtoni si straini. Ca sa nu mai vorbim efectul asupra anticipatiilor al recent esuatului referendum pentru demiterea presedintelui.
