Centenar pentru prima cale ferata electrificata din Romania!

Oficialitati din administratia locala, istorici, fosti muncitori la Caile Ferate sau patroni de mari companii au fost prezenti la festivitatea implinirii a 100 de ani de la inaugurarea primei caii ferate electrificate din Romania. Sala Ferdinand din incinta Palatului Administrativ a fost gazda unui simpozion in care a fost prezentata istoria si importanta acestei cai ferate

Dupa simpozion a urmat dezvelirea unei machete a fostei gari electrice de la Arad, functionala in momentul inaugurarii caii ferate electrificate, la Podgoria, si care a fost demolata in 1964. Apoi a fost vizitat depoul de la Ghioroc, in care se pastreaza vagoanele care au circulat in urma cu 100 de ani pe calea ferata electrificata, unele dintre ele fiind reconditionate.

Totul a inceput in anul 1905, cand, la initiativa unor oameni de afaceri a fost fondata o societate pe actiuni cu dreptul de a infiinta si exploata o retea locala de transport pe cale ferata. La 11 noiembrie 1906 a avut loc deschiderea oficiala a CFAP, asigurandu-se astfel o relatie de transport intre localitatile aflate intre localitațile Radna (Lipova) si Pancota, cu un centru de ramificare in localitatea Ghioroc, spre municipiul Arad. Lungimea totala a caii ferate era de 58 de kilometri. Dotarea cu material rulant a cuprins automotoare cu tractiune benzo-electrica pe patru osii cu motoare Dion – Buton pentru actionarea generatorului de curent continuu.

Linia electrificata, din 1913

Anul 1913 este consemnat ca si inceputurile tractiunii electrice in tara, CFAP fiind prima cale ferata electrificata din sud-estul Europei si a opta din lume, fapt ce situeaza Aradul in randul localitatilor cu o dezvoltare tehnologica de varf, dezvoltare asigurata atat de industriile care functionau aici, cat si de agricultura. Electrificarea a fost posibila prin realizarea unei retele de contact cu dubla izolatie (premiera) cu fir de contact din cupru (80 mmp) montat pe stalpi de beton prefabricati. Stalpii au fost primele constructii de beton prefabricat din tara. Intre Arad si Ghioroc, pe acesti stalpi a fost montat cablu trifazat de 15 KV care alimenta substatia de redresare din Ghioroc, de la cetrala din Arad.

A fost dezvelita macheta Garii Electrice de la Podgoria

Langa statia de tramvai de la Podgoria a fost dezvelita macheta Garii Electrice care a functionat aproape jumatate de secol chiar in acea zona a orasului. „Lucrarea a fost facuta in regie proprie”, spune Petre Cuvineanu, cel care a realizat-o fiind Emil Vaidovici, angajat al Companiei de Trandport Public si fost important jucator la echipa de fotbal Gloria Arad. De la Podgoria, participantii la simpozion au plecat la depoul de la Ghioroc, acolo unde se afla multe dintre vagoanele care au circulat in urma cu 100 de ani pe calea ferata electrificata.