O comedie care nu te face neaparat sa razi in hohote generoase, ci te determina sa vezi un pic altfel unele aspecte ale vietii. Si, te asigur, merita s-o vezi pentru ca in afara de a-ti descreti fruntea te va face sa te gandesti un pic la viata si la tot ce inseamna ea.
Artistii …fara nicio pretentie de critica teatrala, dorim doar sa atragem atentia: “Fata de matase artificiala”, de Irmgard Keun, in traducerea lui Victor Scoradet, are parte de o regie speciala. Vlad Massaci reuseste sa surprinda, desi pare ca nu a facut abuz de mijloace. Ca orice regizor bun, Massaci s-a concentrat pe distributie si a lucrat exceptional cu artistii. Delia Nartea si Alexandru Conovaru se misca intr-un decor simplu. Cum scenografia este semnata de Raluca Turliu Cobilanschi, cunoscatorii vor sti deja ca piesa are un plus anume.
Povestea
…este simpla si ea. Dar cu conotatii din care se poate cladi o intreaga filosofie. Doris este “Fata din matase artificiala”. Locuieste in provincie, dar se muta la Berlin, un oras care in anii ‘30 era recunoscut drept locul in care puteai fie sa-ti gasesti norocul, fie sa ajungi jos de tot. Un oras in care te puteai simti foarte izolat. Mai ales daca erai o fata draguta din provincie, dintr-un mediu proletar, care se viseaza stea de cinema.
Transformarea
….adica o fata cladita din matase artificiala, care doreste cu tot dinadinsul sa devina o fata de matase naturala. Ce te atrage la Doris este nu doar povestea in care atatia si atatea se regasesc, chiar daca numai in mici parti ale ei. Dar fata atrage si prin simplitatea naiva a unghiului din care priveste lumea. Un exemplu din multe: “E ingrozitor ce ieftin poþi trai atunci cand esti bogat”. Vlad Massaci a gandit toate acestea in cele mai mici detalii, iar finetea piesei va face succesul de casa scontat. Pentru ca exista inca public de buna calitate.
