Eugen Craciun a crezut in arta atata timp cat arta putea fi compensatoare pentru un temperament interogativ, mistuit de viziuni ale absolutului, desi spunea acesta, existenta absolutului e incerta , atat de aleatorie…
Intreaga creatie a maestrului e deopotriva o interogatie adresata universului si o tagada a somnului E veghe perpetuua.Si aproape toata aceasta veghe calauzita de fidelitati plastice contrastante implica mai mult decat o angajare ( precum a altor artisti din generatia sa- I. Gheorghiu , I.Pacea s.a )- implica misterul . Eugen Craciun nu crede in cicluri istorice imuabile , ci in puterea parabolei. Fiindca in istorie nu se renaste Parabola inseamna inviere , ea invita la meditatie , iubeste ideile. In tot ceea ce a creat ( pictura, grafica sau obiect ) discipolul maestrilor C. Baba, Al. Ciucurencu si O.Angheluta a stiut a tine echilibrul intre antiteze . El a mers- dincolo de sterile clasificari- de la enigmatic si inefabil, pana la acel farmec nostalgic al himerei, decelabil in unele lucrari ale sale ( v. compozitii precum: Ochiul, Omagiu lui Enescu ). Artistul a iubit proportia, fiind un desavarsit carturar, caruia existenta trebuia sa-i ofere privilegiul de a trai fie in timpuri pascaliene , fie in chip emblematic, in dulcele stil clasic stanescian .
Arta sa se traduce prin cateva semne proteguitoare, ierarhizatoare ale demersului sau : receptivitatea la nou, pasiunea pentru cuvinte-ngemanate in culori ( acolo unde termenul cult fuzioneaza cu cel frust ) , pentru vise dezvaluite cu precizie infinitezimala .. La acest artist singular, sinele se lupta surd cu orele creatiei si, din aceasta alchimie spirituala izvoraste o poezie a carei melopee se regaseste nu doar in spatiul cuvintelor, ci si in zona compozitiilor sale ( acolo, leonardesca unitate a contrariilor s-a destramat in favoarea unor acorduri cromatice surprinse in registru fauve ) . Eugen Craciun avea gust pentru amplitudine in toate savarsirile spiritului. In intregime compunea silueta acelui honnete homme descins in secolul XX dintr-o trasura ornata in inconfundabilul stil Empire . Caci , rafinat si erudit , ironizand materia si cosmosul Eugen Craciun edifica nu distruge . Ironia sa e senina e insasi dorinta tainica de echilibru facuta evidenta, adusa din profunzime la suprafata transparenta a lucrurilor . Pentru el , polivalenta artistului nu e doar tinta sau efect , e insasi premisa .
Pictura urmeaza a fi un exercitiu superior , exercitarea unei puteri si a unei aspiratii culturale . Artistul isi cucerea asadar, egalitatea cu transcendentul, prin efortul de a locui in culoare ca intr-o cicatrice vesnic deschisa .I. In tablourile sale ( expuse in cadrul retrospectivei omagiale de la Palatul Parlamentului, sala C. Brancusi ) plasticianul recompune fiintele si lucrurile , corelandu-le, amplificandu-le sensul . Sensul inseamna germene creator. Fara sine , limbajul pictural n-ar fi decat o materie oarecare, neinsufletita . Pentru Eugen Craciun el e un miracol in expansiune. Culoarea predominanta se situeaza intre azur si sangeriu, intre cerul senin al contemplatiei si acea sageata angelica a inspiratiei , un joc luminii , inteligent dozat . Pictura a insemnat pentru artist un imn orfic reintalnit prin intoarcere la izvoare ,sau in expresia lui Klee , o calatorie a gandului invaluind lent varstele firii . Arta insemna pentru maestru aderenta la joc, la tentatia ludicului rostit liber ,mult mai aproape de adevar . Panzele sale autonomizau candoarea , inefabilul iesit din firul de praf sters de pe vechi hrisoave bizantine . Este aici, fireste un exercitiu de intaietate pe care l-a impus eleganta spirituala a creatorului.
Ca orice spirit superior, Eugen Craciun a explorat posibilitatea de a ajunge la esente , la transparenta ultima a universului . De aceea , nu intamplator la el transparenta imaginii se lasa purtata de lumina . Divinitatea nu se arata ea locuieste in miezul infaptuirilor ei . Eugen Craciun ramane un veritabil homo aedificans ; un spirit ce doreste totdeauna a sti unde sfarseste imaginea si de unde incepe visul . Destinul creator al artistului dovedeste sans doute, un alt fel de a dialoga cu mesagerii eternitatii .
