George Enescu sau biografia unui sentiment-religiozitatea 

In anul international consacrat lui George Enescu inscris in calendarul UNESCO-Arhiva Nationala de Film , Centrul National al Cinematografiei si Galeria FANART au organizat ( la sala Union a Cinematecii Romane ) o manifestare omagiala aflata sub semnul Euterpei , la implinirea a jumatate de secol de la trecerea in eternitate a Orfeului moldav.

Amfitrionul si moderatorul acestui exercitiu de spiritualitate a fost scriitorul si regizorul Grid Modorcea, autorul documentarului George Enescu , alesul lui Dumnezeu realizat in 1996, un vast eseu cinematografic cu substantiale valente duhovnicesti inchinat celui care- cum afirma prietenul sau Marcel Mihalovici si-a daruit intreaga existenta lui Dumnezeu si fascinatiei sunetelor . Muzicianul isi amintea in memoriile sale pianista W. Landowska- a trecut din istorie in mit, prin simfonia atotcuceritoare a unui veritabil destin oedipian. Urmand pasii maestrului pe nisipul eternitatii Galeria de arta contemporana FANART a propus asistentei , un autentic exercitiu de presistenta a memoriei, intitulat George Enescu, in memoriam . Astfel, au fost reunite ca-ntr-un gen de palimpsest colectiv, lucrarile a opt reprezentativi plasticieni contemporani ( P. Achitenie, I. Murariu, B. Stihi, N. Hilohi, Gh. Adoc, C. Sinescu si D. Gavris ) aflati sub mantia proteguitoare a celui pe care regina Carmen Sylva, a doua vice-mama a sa il rasfata cu numele de Pynx .

Glasul particular, inconfundabil dincolo de cortina innegurata a istoriei ramane opera sa muzicala, ca o ofranda adusa Sfinxului. Ea e impregnata potrivit lui Mihail Jora- de nostalgia dorului, de acel inefabil sentiment al delicatetii de care amintea discipolul si prietenul sau de o viata, Yehudi Menuhin . Seninatatea olimpiana in fata destinului si a mortii, impalpabila discretie in conturarea sentimentelor, cultul sacrului si al pamantului, echilibrul organic al formelor si acel clasicism integrat in estetica operei de arta, creatia enesciana sintetizeaza exemplar constinta nationala , admirabil reflectata in folclorul milenar ce i-a fost deopotriva calauza si martor laiesirea din labirintul destinului (Val Gheorghiu). Enescu a cautat si a descoperit acel ethos autohton, memorabil surprins in expresia caracter popular romanesc(v.Sonata nr.3 pentru pian si vioara). Compozitorul a ramas toata viata un etern trubadur ratacitor, ce si-a purtat mereu cu sine de la Liveni pana la Tescani, de la Cracalia la Peles si la vila Luminis de la Sinaia, de la Bucuresti la Lausanne, de la Iasi la Paris si New York, zecile de lucrari carora incerca sa le ofere o anume finalitate. Muzicianul si-a revazut permanent (cum altadata Ceaikovski sau Grieg), pana in clipa ultimei corecturi de tipar, fiecare piesa(Simfonia a III-a, Oedip, au cunoscut diverse versiuni concertante).

Principiile estetice ale autoruluiPoemei Romane,isi au sorgintea in gandirea pastorala a compozitorului , directa reflectie din miturile orhice si mioritice .Aceasta viziune profund religioasa asupra lumii s-a reflectat si in manierta de realizare a lucrarilor plasticienilor inclusi de galeria FanAr memenoul expozitional.In privinta paginilor inedite ale memorialistilor , consacrate maestrului, de la bonomia fostului premier C.Argetoianu, la generalul Gh.A. Vasilescu la temperamentala Zoe Camarasescu, sau Annie Bentoiu, Tudor Ciortea si Sabin Pautza, pana la amintirile muzicienilor italieni ce au participat la cursurile sale de perfectionare de la Academia Chigiana din Sienna, varietatea informatiilor se amplifica. Acest vizionar al veacului XX a fost redescoperit tardiv de exegetii muzicii contemporane(dupa premiera lui Oedip la Viena din 1997, unii cronicari se intrebau retoric, cum a putut ramane ignorata vreme de o jumatate de secol o asemenea monumentala partitura, in repertoriul de capodopera al celebrei institutii austriece). La conturarea personalitatii acestei serate memoriale enesciene si-au mai adus contributia , valori spirituale de prim rang precum baritonul Dan Iordachescu (memorabil interpret al liedului , pe versuri de Clement Marot ),violonistul Gabriel Croitoru(elocvent talmacitor al sonoritatilor camerale enesciene),maestrul V.Cosma,ctitorul muzicologiei autohtone(evocand acele tragice circumstante ale exilului impus, ce a determinat macinarea si stingerea din viata a muzicianului, la 4 mai 1955, la Paris intr-o camera de hotel), cat si un moment literar muzical sustinut de studentele la actorie , Mihaela si Gabriela Modorcea(recitand poeme de Arghezi si Nichita Stanescu, ofrande pe altarul muzicii).

Vazuta ca o chintesenta a spiritualitatii romanesti , mostenirea lirica enesciana se constituie intr-o arhiva sonora monumentala pe baza careia generatiile viitoare de exegeti si teoreticieni vor putea defini si reliefa fetele geniului aceluia care , marturisea , ca un mucenic al sortii, ca pentru mine, singura ratiune de a fi ramane muzica , in fata careia ma descopar cu evlavie si recunoscienta.